Termeni si conditii
Documentele postate pe ITO Portal rezumă descrierea situaţiei socio-politice, umanitare şi a respectării drepturilor omului de la un moment dat, aşa cum au fost acestea redactate în documente publice elaborate de organizaţii guvernamentale sau non-guvernamentale specializate în elaborarea de rapoarte ce evaluează situaţii umanitare şi de securitate, fiind accesibile în forma lor originală pe Internet.
Materialele nu exprimă opinia Oficiului Român pentru Imigrări sau a Consiliului Naţional Român pentru Refugiaţi, dar conţinutul lor este rezultatul unei cercetări amănunţite în informaţii accesibile şi publice în prezent pe internet, respectând principiile relevanţei, transparenţei şi identificării acestor informaţii.
În cazul folosirii acestor materiale în motivarea unei decizii de acordare a unei forme de protecţie în România, Oficiul Român pentru Imigrări şi Consiliul Naţional Român pentru Refugiaţi recomandă întocmirea unei solicitări punctuale în vederea analizării elementelor în funcţie de particularităţile fiecare caz în parte, ţinând cont de actualitatea informaţiilor privind situaţiile umanitare în perpetuă schimbare din ţările de origine ale solicitanţilor unei forme de protecţie.
